Draga Românie,
Afla despre mine ca nu sunt nici bine, nici sanatoasa.
Nu sunt nici bine, nici sanatoasa si nici nu mi se pare ca s-ar putea schimba ceva curând.
In decembrie sau in ianuarie m-am dopat cu gânduri exotice. Si decembrie, si ianuarie au trecut, iar Zambia a ramas tot departata. Incep sa cred, Românie, ca ai ceva planuri cu mine, ca te caznesti sa-mi dai o lectie, ca te ingrijesti de purificarea mea karmica. Incep sa te privesc cu ochi mai mari decât o faceam la patru-cinci ani, in Gara de Nord, prin uriasele panouri care mi te inviau, puternica si manoasa, lumina si victorie. Incep sa te vad.
Vreau sa te parasesc, Românie, vreau sa plec si sa-mi fie dor, foarte dor de tine.
Eu, care am vrut sa fiu Ecaterina Teodoroiu pentru tine, eu, care am vrut sa te cânt, eu, care am fost de un patriotism desantat si-am plâns la Podul de Flori, si-mi dau lacrimile si-acum când ma gândesc la eroii tai, eu, care nu i-am inteles niciodata pe cei care au plecat din tara, pe cei care asteptau sa-si termine liceul ori facultatea si sa spele veceurile Vestului, eu, care ma cutremuram de emotie când iti vedeam orizonturile, când iti vedeam orasele, când iti vedeam ruinele.
Dar eu vreau acum sa plec.
Fiindca ma intreb daca tu poti sa ma lasi sa traiesc cu 700 de lei si sa platesc o chirie de 120 de euro.
Daca poti sa ma tii doua saptamâni pâna sa-mi schimb cartea de identitate.
Daca iti pasa ca, în orice institutie as intra pentru o hârtoaga, trebuie sa merg la camera 33, apoi la camera 15, etajul 1, apoi la camera 16, apoi la 32, apoi sa fiu trimisa la Primarie, apoi sa trebuiasca sa ma reintorc si-apoi sa-mi dau seama ca n-am facut nimic si ca s-a treminat programul. Si, Românie, sa stau pentru fiecare camaruta la o coada plictisita si imobila, iar doamna catre care se scurge coada sa fie, si ea, plictisita si insolenta ca o iapa.
Daca te-a iritat cât un tântar pe dosul tau de elefant ca Franta noastra a râs de incurcatura cu ajutoarele pentru Haiti si ca nicio clipa nimeni din presa straina nu s-a intrebat daca e cu putinta asa ceva.
Daca te roade de ce au stat copiii tai sâmbata (si era cald afara!), impietriti in fata televizorului, sa se uite la Congresul PSD.
Daca e firesc ca vrajitoarele sa descânte Casa Poporului si stabilimentul Romexpo-ului.
Daca iti pasa ca Mazare a dansat o noapte intreaga pe sambadrom.
Daca iti pasa ca, orice diploma ai avea, esti tot un ratat.
Daca iti pasa ca toata lumea are diplome.
Daca iti pasa ca Vanghelie, si el fiu al tau, il face pe Ponta, “maimu?oi implementat”.
Ca Basescu spune ca 99% dintre români sunt manelisti.
Ca tiganii tai sunt “infractori fiziologici”.
Ca Europa e speriata ca de dracu’ de tine. Ca suntem pentru ea ce e Mexicul pentru SUA.
Ca suntem atât de saraci, ca nici nu ne mai dam seama ca suntem saraci.
Ca suntem inculti, si grobieni, si nespalati, si urâti, Românie.
Ca ne facem rai, si meschini, si brutali, si nu mai ridicam ochii din asfalt, si ne e frica sa nu spunem ceva nepotrivit, si ne e frica sa nu fim dati in gât, si ne e frica sa nu ne imbolnavim ca sa nu trebuiasca sa dam spaga.
Ca suntem corupti pâna-n maduva oaselor.
Ca ni s-a tabacit obrazul, si ne-au crescut burtile, si ni s-a latit rânjetul.
Ca impozitul pe care ti-l dau mi se intoarce ca o flegma in fata.
Ca Boc e doar un ventriloc, ca Vladescu e o marioneta guresa, ca imnurile electorale au tâte, si valeuri, si manelele are linii melodice melodioase, cum zicea un artist oarecare, si el fiu al tau, stii bine.
Ca sindicatele sunt contrasindicate.
Ca cinci milioane de români l-au votat pe unul care a izbit cu pumnul in figura un copil.
Ca suntem tautologici si letargici, defetisti si umili, primitivi si agramati.
Ei, pentru toate astea si pentru inca atatea, si pentru o mie de alte lucruri, eu o uit de Al. Mitru, de panourile din Gara de Nord, de Muzeul Antipa, de mirosul metroului si de tigancile tale desculte din Lipscani.
Si, Românie, o sa plec.

RITA CHIRIAN

No related posts.